Delta Dunarii > Introducere


Introducere

  
     De la Tulcea până la marea cea mare, Dunărea se desface în zeci de braţe care pătrund ca nişte artere într-o lume fascinantă care te aşteaptă să o descoperi. Mai întâi opreşte-te la Tulcea, poarta de intrare în Deltă şi pe faleză inspiră profund aerul umed cu mirosuri promiţatoare de ape şi peşte ascultând chemarea depărtată a păsărilor Deltei.
     Tulcea nouă, ca oricare oraş românesc dunărean cu blocuri socialiste neatrăgătoare, dar mai ales, Tulcea veche, pe nedrept uitată, cea verde, aşezată pe coline, ascunsă în spatele blocurilor cu biserici ce vorbesc de multiculturalitate .
     Tulcenele sunt frumoase, aici neamurile s-au contopit şi părul blond ornează deseori câte un chip levantin.
     Descoperă ceea ce pictorii au descoperit demult, frumoasele localnice ale unui capăt de ţară.
     Vrei să pătrunzi în Deltă cunoscând mai mult? Opreşte-te un ceas în muzeele tulcene, nu o să regreţi, fie că e vorba de Muzeul de Artă, cel al Deltei Dunării, sau Muzeul Arheologic. Pamântul aparent nou şi fragil al Deltei ascunde o istorie veche şi zbuciumată.
     Poate o să îmi spui că nu ai venit pentru asta, dar nu o să mă crezi când o să îti spun că în Muzeul de Artă din Tulcea vei întâlni capodopere aparţinând lui Dărăscu, Ţuculescu, Ciucurencu, Lucian Grigorescu, dar şi moderniştilor precum Maxy, Marcel Iancu, Victor Brauner şi alţii la care nici măcar nu te-ai gândit.
     De la Tulcea începe Delta şi cred că al doilea oraş pe care ar trebui să îl vezi este Sulina.
     Pentru că Sulina mai poate oferi emoţia descoperirii urmelor farmecului discret al unei burghezii multiculturale aşezate aici la vărsarea Dunării în mare, este într-un fel o coborâre pe Titanicul scufundat, aşa este Sulina, scufundată într-un prezent inert, colbuit si încă păstrător .
     Imaginile sunt aproape suprarealiste, casele scorojite de vreme, garduri vechi, urzici îngălbenite, străjuind drumul plin de praf care se intersectează cu o cale a apei pe care un vapor neverosimil de mare inchide planul frontal.
     Şi cimitirul, da cimitirul, o memorie a unei lumi dispărute, a unei Europe care a fost aici, Europa care ne neagă apartenenţa, e aici uitată, primită şi integrată pe această palmă de pământ unde greci, turci, evrei, englezi, italieni, francezi au venit în căutarea unui Eldorado, oprindu-se definitiv aici în cimitirul oraşului Comisiei Europene a Dunării, Europolis-ul lui Jan Bart.
     Dar Delta înseamnă, între Tulcea, Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe, miriade de canale străbătute cu barca printre trestii foşnitoare dând plauri la o parte şi stârnind egrete, lebede şi pelicani în lacuri neverosimil de limpezi şi mai ales, pândind cu sufletul la gură tremurul plutei în cercuri dând noi valenţe versului labişian «tremurătoare apă, ce limpede te clatini», bucăţi de pământ între canale, atât cât să rodească câte o grădină a raiului, asfinţituri fantastice în lotci ce se întorc obosite pe înserat acasă, nisipuri fierbinţi pe plajele mării uitate de lume, la Sulina, Sfântul Gheorghe, sau Portiţa.
     Sau poate ar trebui să începem călătoria noastră în lumea de legendă şi istorie, pe gorganele Măcinului, sub zidurile Heracleei, lăsând şerpii, ulii şi vântul să şuiere aducându-ne în imaginaţie şoaptele şi chipurile argonauţilor agăţate de zări mijind şi plecând pe apele volburate ale Razelm-ului prin Portiţa către Colchida în căutarea lânei de aur .
     Ce aş mai putea să îti mai povestesc pentru ca îndemnul meu să devină faptă?
     Alunecând puţin în prozaic îţi doresc să sorbi un borş de peşte preparat sub o salcie plângătoare, să bei o vodcă seara la focul alungător de ţânţari, cu bucuria cotidiană a lipoveanului care ştie ce face, să agăţi o ştiucă argintie la lingură, sau, pur şi simplu să vâsleşti printre trestii cântătoare în orice direcţie, învăţând să te bucuri de libertatea extraordinară ce ţi-o oferă fără precupeţire Delta.